lagum sn [At: N. COSTIN, L. 586 / V: (înv) lacium, ~găm, ~gâm, ~gom / Pl: ~uri / E: tc lâğim, lagum] (Tcî) 1 Armă explozivă Si: mină¹. 2 (Prc) Galerie săpată pentru a arunca în aer o întăritură a adversarului sau pentru a face să explodeze terenul pe care acesta urmează să-l ocupe Si: șanț, tranșee. 3 Canal subteran de scurgere Si: cloacă, (rar) lagumie. 4 (Îs) ~ de apă Apeduct.

LAGÚM, lagumuri, s. n. (Învechit și arhaizant) Canal subteran; săpătură făcută sub pămînt pentru a submina o construcție, o fortăreață, un pod. Se înșirau cătră ziduri chilii de slugi, grajduri de bîrne... lagumuri și beciuri. SADOVEANU, Z. C. 81.

LAGÚM, lagumuri, s. n. (Înv.) Canal subteran; săpătură făcută sub pământ pentru a submina o construcție, o fortăreață, un pod. – Tc. lâğim.

LAGUM s.n. (Mold., ȚR) Mină (pentru explozii). A: Așe puind lagum iarbă de sinețe pe suptu zidurile cetăților, le-au aruncat den temelie. PSEUDO-COSTIN, 23^r. Au spart cu lagumul zidul despre poartă. IM 1754, 80^v. Făcură... lagumuri ca să apere locul de vrăjmași. VP, 68^r; cf. URECHE; NECULCE; PSEUDO-MUSTE; IM 1754, 73^r, 73^v. B: Alții în lagum frigîndu-se cu văpaie de foc. IM 1730, 103r; cf. IM 1730, 102^v, 103^v, 113^v. Etimologie: tc. lağum. Vezi și lagumgiu.

lagum n. 1. mină: năpârcă de lagumuri; 2. fig. cum Roma devenit’a lagum de putrezimi AL. [Turc. LAGUM].

lagúm și lagî́m n., pl. urĭ (turc. laghum, ngr. lagúmi, bg. lagŭm, sîrb. lagum). Vechĭ. Mină, galerie supt pămînt.

lacium sn vz lagum

lagăm sn vz lagum

lagâm sn vz lagum

lagom sn vz lagum

lagúm (lagúmuri) s. n. – Mină, galerie sau pasaj subteran. – Var. lagîm. Mr. lăgăme. Tc. lagum, lagim (Șeineanu, II, 232; Cihac, II, 589: Lokotsch 1288), cf. ngr. λαγούμι, alb. lagëm, bg. lagăm. Sec. XVII, înv. Lagoniță, s. f. (înv., depozit, boltă), pe care Cihac, II, 163, îl deriva din sl. lĕgalĭnica „sfert, pătrat”, este un simplu dim. de la lagum. – Der. lagumgiu, s. m. (înv., miner), din tc. lagumci.

lagúm (lagấm), s.n. (înv.) mină, galerie sub pământ.