INVOÍRE invoiri s. f. Actziunea de a (se) invoi. 1. Permisiune voie ingaduire aprobare. Sa nu poata ieshi de aici fara invoirea mea. CREANGA P. 300. Vazind k el venea cu insushi invoirea Portzii... cerura voie sa ramiie al intovarashi. NEGRUZZI S. I 142. Orice act... trebuia sa fie facut cu invoirea sfatului. BALCESCU O. II 13. ♦ Permisiune de a lipsi pentru scurt timp de la locul de munca. Miine itzi dau in primire regimentul. Dupa un an shi jumatate am shi eu invoire deo luna. SADOVEANU M. C. 100. 2. Acord conventzie pact intzelegere. ◊ Loc. adv; Dupa invoire = potrivit intzelegerii. 3. (Adesea determinat prin «buna») Intzelegere armonie. Se silea... sa faca pace sa fie intre oameni buna invoire. ISPIRESCU L. 394.