indreptáre indreptari s. f. Actziunea de a (se) indrepta shi rezultatul ei; corectare. ♦ (Inv. shi pop.) Dreptate indreptatzire. ♦ (Inv.) Act justificativ document oficial. ♦ Inv.) Sentintza dreptate justitzie; dispozitzie pravila. ◊ „Indreptarea legii” („Pravila cea mare”) = culegere de legi (peste 800 p.) aparuta in 1652 la Targovishte pe timpul lui Matei Basarab. A fost tradusa din greceshte la indemnul mitropolitului SHtefan de catre Daniil Panoneanu originar din Transilvania ajutat de doi dascali greci. Cuprinde diferite prelucrari din legislatzia bizantina precum shi canoanele sfintzilor apostoli ale sinoadelor ecumenice shi ale sfintzilor parintzi. Din indrepta.