higĭ, V. hucĭ.

huciu n. Mold. pădure măruntă și deasă. [Și hugiu, higiu, de origină necunoscută].

1) hucĭ n., pl. urĭ, și huceág n., pl. urĭ și ege (rudă cu rut. hušca, ceh. húšč, desime, rut. huščak, desiș, d. vsl. gonstŭ, des. V. huște). Est. Desiș de copăceĭ și plante agățătoare, tîhlăriș. Hucĭ-margina, V. margine. – În sud hugeac (Gr. N. 434) și hugĭ (rev. I. Crg. 7, 154), în Munt. vest higĭ (Od. Psevd. 99); la Cant. hincĭ și hingĭ. V. hățiș.