excavator [At: NICA, L. VAM. / V: esc~ / Pl: ~oare sn, (nob) ~i sm / E: fr excavateur] 1 sn (Șîs ~ dentar) Instrument asemănător unei sonde dentare, cu unul sau două capete active în formă de lingură, lopățică etc., înclinate. 2 sn Mașină de lucru autopropulsată, de mare capacitate, întrebuințată pentru săpat și încărcat pământul, la diferite lucrări de terasament, la exploatările miniere etc. 3 sm (Nob; îf esc~) Excavatorist.

EXCAVATÓR, excavatoare, s. n. (Tehn.) Mașină cu mare capacitate de lucru, pentru săpat și încărcat pămîntul, întrebuințată la diferite lucrări de terasament, la exploatări de cariere etc. În domeniul mașinilor pentru construcții este remarcabil excavatorul cu cupa de 35 mc și braț de peste 100 m, cu o înălțime de ridicare de 28 m, care sapă dintr-o dată echivalentul a 7 vagoane. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 1/4. – Variantă: escavatór (V. ROM. martie 1954, 228) s. n.

EXCAVATÓR s.n. Mașină mare care sapă și încarcă pământul scos din săpătură. [Pron. ecs-ca-, var. escavator s.n. / cf. fr. excavateur, rus. ekskavator].

EXCAVATÓR s. n. mașină de lucru de mare capacitate pentru săpat și încărcat pământul. (< fr. excavateur, rus. ekskavator)

EXCAVATÓR ~oáre n. Mașină autopropulsată folosită la săparea și încărcarea solului, a zăcămintelor minerale etc. /<fr. excavateur

*excavatór n., pl. oare. Mașină de săpat în pămînt.

escavator sn vz excavator

ESCAVATÓR s.n. v. excavator.

excavatór s. n., pl. excavatoáre

excavatór s. n., pl. excavatoáre

excavator