ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (20 sau 21 martie și 22 sau 23 septembrie), când durata zilei este egală cu a nopții. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

echinócțiu sn [At: AR (1829), 196¹/20 / S și: ecui~ / V: (înv) ~nócț, ~nóps, ~nópț, ~nópțiu, ~nósc, ecinópțiu, ecuinópțiu, ecuinóx, ecvinóxiu, equinápț, equinópțiu, ~nópție, ecuinoápte, ecuinócție, ecvinócție, ecvinóptie, ecvinópție sf / Pl: ~ii / E: fr équinoxe, lat aequinoctium] 1 Fiecare dintre cele două momente ale anului (în jurul lui 21 martie și 23 septembrie), când ziua este egală cu noaptea. 2 (Îvr; îs) Punct de ecvinocție Punct echinocțial (3).

ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (în jurul lui 21 martie și 23 septembrie), când ziua este egală cu noaptea. [Var.: echinóx, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. équinoxe.

ECHINÓCȚIU, echinocții, s. n. (Astron.) Fiecare dintre cele două momente ale anului (primăvara în jurul lui 21 martie, toamna în jurul lui 23 septembrie), cînd soarele se găsește pe ecuatorul ceresc și cînd durata zilei este egală cu a nopții. – Variante: echinóx, echinoxuri (BOGZA, C. O. 381), echinópțiu (C. PETRESCU, Î. II 129) s. n.

ECHINÓCȚIU s.n. Fiecare dintre cele două momente ale anului (21 martie și 23 septembrie) când Soarele se află pe traiectoria ecuatorului celest și când ziua este egală cu noaptea. [Var. echinox, echinopțiu s.n. / cf. fr. équinoxe, lat. aequinoctium < aequus – egal, nox – noapte].

ECHINÓCȚIU s. n. fiecare dintre cele două momente ale anului (21 martie și 23 septembrie), în care Soarele se află pe traiectoria ecuatorului celest și când ziua este egală cu noaptea. (< lat. aequinoctium, fr. équinoxe)

ECHINÓCȚIU ~i n. Fiecare dintre cele două date ale anului (21 martie și 23 septembrie), când ziua este egală cu noaptea. Echinocțiu de primăvară. Echinocțiu de toamnă. [Sil. e-chi-noc-țiu] /<lat. aequinoctium, fr. équinoxe

*echinócțiŭ n. (lat. aequi-noctium, d. aequus, egal, și nox, noctis, noapte; fr. équinoxe). Timpu cînd zilele-s egale cu nopțile. – Această circumstanță se produce de doŭă orĭ pe an: la 21 Martie și la 21 Septembre, fiind-că atuncĭ, ceĭ doĭ polĭ aĭ pămîntuluĭ aflîndu-se la o egală distanță de soare, lumina luĭ se răspîndește de la unu la altu și luminează jumătate din pămînt, pe cînd jumătate rămîne în întuneric. Prima din aceste epoce corespunde cu echinocțiu de primăvară, ĭar a doŭa cu cel de toamnă. Ecŭatoru se numește linie echinocțială fiind-că e echinocțiŭ orĭ de cîte orĭ soarele e pe această linie, adică la 21 Martie și la 21 Septembre.

echinócț sn vz echinocțiu

echinóps sn vz echinocțiu

echinópț sn vz echinocțiu

echinópție sf vz echinocțiu

echinópțiu sn vz echinocțiu

echinósc sn vz echinocțiu

echinóx sn vz echinocțiu

ecinópțiu sn vz echinocțiu

ecuinópțiu sn vz echinocțiu

ecuinóx sn vz echinocțiu

ecvinócție sf vz echinocțiu

ecvinópție sf vz echinocțiu

ecvinóxiu sn vz echinox

equinapț^[1] sn vz echinocțiu

equinopțiu sn vz echinocțiu

ECHINÓPȚIU s. n. v. echinocțiu.

ECHINÓPȚIU s.n. v. echinocțiu.

ECHINÓX s.n. v. echinocțiu.

ecvinoxiu n. epoca anului când zilele sunt egale cu nopțile în toate regiunile pământului: ecvinoxiul de primăvară cade în 21 Martie, cel de toamnă în 22 Septemvrie.

echinócțiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (-ți-i-)

echinócțiu s. n. [-țiu pron. -țĭu], art. echinócțiul; pl. echinócții, art. echinócțiile (sil. -ți-i-)

echinocțiu

echinocțiu, -ții.