enantioză sf [At: DN / P: ~ti-o~ / Pl: ~ze / E: fr énantiose] (Flz) Fiecare dintre cele zece opoziții socotite ca sursă a oricărui lucru.

ENANTIÓZĂ s.f. Nume dat în anumite sisteme filozofice fiecăreia dintre cele zece opoziții socotite ca sursă a oricărui lucru. [< gr. enantiosis, cf. fr. énantiose].

ENANTIÓZĂ s. f. nume dat în anumite sisteme filozofice fiecăruia dintre cele zece opoziții socotite ca sursă a oricărui lucru. (< fr. énantiose)

enantióză (-ti-o-) s. f., g.-d. art. enantiózei

enantióză s. f. (sil. -ti-o-), g.-d. art. enantiózei

enantioză (gr. enantiosis „opoziție”), antiteză prin care enunțul comunică valabilitatea unui sens secundar, opus sensului normal (A): „Este vorba nu de legea scrisă, ci de cea naturală” (Cicero; → Per., p. 594) Cf. rom.: „Nu mă așteptam de la el la recunoștință, nici materială, nici morală, ci măcar la omenie.”