dvorbitor, ~oare smf, a [At: VARLAAM, C. 484 / Pl: ~i, ~oare / E: dvorbi + -tor] (Mol; înv) 1-2 (Persoană) care slujește pe lângă un domn sau un nobil.

DVORBITOR, -TOARE adj. și s. f. (Mold.) 1. adj. și s.f. (Mold.) 1. Care slujește. Postelnic mare, dvorbitor înaintea domnului. URECHE. ♦ Supus, smerit. Caută Doamne, asupra dvorbitoriului nărod acesta, si-l îndreaptă la lumina cunoștinții. DOSOFTEI, VS. 2. S. f. Ajutor, sprijin. Eu voi fi rugătoare și dvorbitoare cătră iubitul mieu fiu pentru toți creștinii. VARLAAM. Că tu ești. dvorbitoare creștinilor. ANT., 99^v. Etimologie: dvorbi + suf. -tor.. Vezi și dvorbă, dvoreală, dvorean, dvorelnic, dvori, tvorebnic, zvoritor.