DISPOZITZIE (< fr. disposition; lat. dispositio aranjare) Parte a retoricii care se ocupa cu ordinea in care trebuie rinduite argumentele intrun discurs. Inventzia gaseshte material dispozitzia socotita de o mare importantza coordoneaza argumentele dupa un anumit plan care cuprinde dupa retori shapte partzi: exordiul propunerea diviziunea (v.) naratziunea (v.) confirmarea respingerea peroratzia (v.) partzi care nu sint toate esentziale. In anumite imprejurari naratziunea nu este necesara. Dispunerea argumentelor implica multa chibzuintza pentru k cele mai bune argumente nushi pot produce efectul daca nu sint ashezate la locul cel mai potrivit al discursului. Oratorul ishi dispune in asha fel argumentele sale incit cele tari sa nushi piarda din puterea lor de convingere iar cele slabe sa para mai tari decit sint in realitate. Astfel Demostene intrunul din discursurile sale impotriva lui Filip regele Macedoniei dupa ce expune politica shi intentziile regelui de a cuceri rind pe rind cetatzile greceshti iar faptele erau asha de clare shi potrivite cu convingerile ascultatorilor incit nimeni nar fi putut sal contrazica se adreseaza acestora cu argumentul: „Cine crede contrariul sa vina aci sa ma desminta!” Rostit in momentul cel mai potrivit al discursului argumentul acesta este foarte puternic shi intareshte adevarul spuselor sale. In orice alta parte a discursului ar fi fost rostit puterea argumentului sar fi spulberat.