DETUNĂTÚRĂ, detunături, s. f. Zgomot puternic, bubuitură mare (produsă mai ales de o explozie sau de o armă de foc). Motorul porni cu niște detunături ca de tun. DUMITRIU, V. L. 130. Numai susurul Prahovei, numai detunătura unei stînci prăvălită din înălțimi, numai izbitura securilor care mușcau din tulpina mustoasă a copacilor tulburau tihna locului. PAS, L. II 157. O detunătură înfiorătoare vui și se sparse de zidurile castelului. VLAHUȚĂ, O. A. I 149.