CÚCURĂ¹, cucure, s. f. (Învechit și arhaizant) Tolbă de săgeți. Strălucitul Mehmet avea în mînile sale arc; și la șold cucura de săgeți. SADOVEANU, Z. C. 275. După ce-și închingă bine calul și-și cercetă sabia și cucura de săgeți, Ionuț se zvîrli în șa fără să atingă scările. SADOVEANU, F. J. 46. Dar brațele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55.