CORELÁTZIE s. f. (cf. fr. corrélation): 1. relatzie de reciprocitate intre cuvinte sau unitatzi sintactice in cadrul propozitziei sau in cadrul frazei (v. cuvant corelativ). 2. raport de excludere mutuala in spatziu shi in timp intre termenii a shi b care contracteaza aceeashi relatzie in mod alternativ. El este asemanator cu raportul de disjunctzie logica „sau... sau”. Astfel: raportul dintre s shi t care preceda in aceeashi silaba aceleashi vocale a e i o u sau i (sa ta; se te; sic tic; soc toc; sun tun; sarg targ). C. caracterizeaza atat planul contzinutului cat shi planul expresiei. Astfel c. dintre unitatzile de contzinut (singular) shi (plural) care pot intra alternativ in relatzie cu unitatea de contzinut (acuzativ) se evidentziaza in ansamblurile (pe om + masculin + singular + acuzativ) shi (pe oameni + masculin + plural + acuzativ) corespunzatoare lantzurilor fonetice (om; oameni).