concordantza (germ. Konkordanz) 1. Relatzie convenabila in ordine melodica intre doua sunete consecutive spre deosebire de consonantza* care priveshte concomitentza intervalelor* (de ex. la Johannes de Groheo c. 1300). 2. Notziune propusa de C. Stumpf pentru mai multe decat doua sunete consonante (in opozitzie cu notziunea de consonantza ce ar fi rezervata doar intervalelor). C. sunt astfel toate acordurile* principale shi secundare ale sistemului (II 3) majorminor (v. shi armonie) shi rasturnarile* lor a caror traditzie este aceea de a contzine o cvinta* sau o cvarta* o tertza* sau o sexta*. Notziunea nu sa impus deoarece consonantza a continuat sa desemneze fara inconveniente atat intervalele cat shi acordurile. Ant.: discordantza.