cocî́rlă f., pl. e (d. coacă cu suf. -îrlă). Mold. Olt. ș. a. Numele maĭ multor lucrurĭ curbe, ca: criveaŭa, unealta de îndoit cercurile, mîneru coporîiĭ, prăjina cu care (la fîntînile neadîncĭ) se scoate cofa cu apă ș. a. (V. gemănare), un trunchĭ lung și supțire ș. a. Fig. Iron. Om înalt și slab. (V. acăstăŭ, dîrjală). Casă pleoștită, cocĭoabă (Gr. N. 1, 71). – În Olt. și totîrlă (ca totoloș față de cocoloș), scîrleĭcă, crivea (CL. 1922, 371). La Damé „rotiță la războĭu de țesut”.