CELÁR, celare, s. n. (Pop.) Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

celar sn [At: CORESI, PS. 44 / V: (reg) ~iu / Pl: ~e / E: lat cellarium] 1 (Îrg) Cămară. 2 (Îrg) Odăiță alipită la camera principală. 3 (Îrg) Cea mai mică din cele două odăi ale casei. 4 (Îrg) Căsuță care servea ca locuință de iarnă. 5 (Reg) Bucătărie în casele țărănești mai vechi, comunicând cu tinda, în care mâncau ai casei și păstrau alimentele. 6 (Reg) Pivniță. 7 Hambar. 8 (Reg) Ascunzătoare. 9 (Reg) Despărțitură mică, în coliba de la stână, în care se păstrează vasele pline cu lapte. 10 (Reg) Despărțitură în stână, cât o cămară, unde se țin unt, brânză, rachiu etc.

CELÁR, celare, s. n. Mică încăpere în locuințele țărănești, pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

CÉLAR, celare, s. n. Încăpere mică sau simplă despărți tură în locuințele țărănești, la stînă etc., pentru păstrarea obiectelor casnice și mai ales a alimentelor. Trece la tarabă, de-acolo în celar, și ascultă prin ușă, pe care a lăsat-o crăpată. CARAGIALE, O. I 262. Hainele, ce le lăsă fata, baba le scoase din casă și le dete în celarul ce avea lîngă coliba ei. ISPIRESCU, L. 396. Și mai intră în celar. De scoate un mic cioltar. TEODORESCU, P. P. 612.

CELÁR, celare, s. n. Mică încăpere sau simplă despărțitură în locuințele țărănești, la stână etc., pentru păstrarea alimentelor și a obiectelor casnice. – Lat. cellarium.

CELÁR ~e n. reg. Încăpere mică într-o casă țărănească, unde se păstrează alimentele și unele obiecte casnice. /<lat. cellarium

CELAR s.n. (ȚR) Cămară, magazie. Klĕtĭ. Cămară. Celariu. MARDARIE, 159. Nu era ascunsă în celariu, ce sta supt copaciu. MĂRG. 1691, 22^r; cf. MARDARIE, 182; MĂRG. 1746, 23^r. Etimologie: lat. cellarium. Cf. c l e a t, s c l i p.

celar n. încăpere în care se pun și se păstrează de ale mâncării. [Vechiu rom. celar, cămară în genere = lat. CELLARIUM]. V. chelar și chiler.

celár n., pl. e (lat. cellarium, d. cella, cămară: fr. cellier, sp. cillero, pg. celleiro. V. celulă, chiler). Cămara din dosu caseĭ țărăneștĭ în care se țin diferite lucrurĭ de lemn orĭ oale (cĭuveĭe), numită pe alocurĭ și prelipcă și polată. Munt. Dun. (și cealar). Zemnic. Trans. Vest. Cămara stîniĭ (unde se păstrează brînzeturile).

celariu sn vz celar

celár s. n., pl. celáre

celár s. n., pl. celáre

CELÁR s. (înv.) veghetoare. (~ la stână.)

CELÁR s. v. comarnic.

celar s. v. COMARNIC.

CELAR s. (înv.) veghetoare. (~ la stînă.)

celár (celare), s. n. – Cămară. – Mr. țilar. Lat. cellarium (Pușcariu 331; Candrea-Dens., 301; REW 1804; DAR); cf. v. it. cellaio, prov. celier, fr. cellier, cat. celler, sp. cillero, port. celleiro. Cf. chelar.

celár, celare, s.n. – (reg.) Cămară de la stână, unde se păstrează produsele preparate din lapte. ♦ (top.) Vârful Celarului, deal în Săliștea de Sus. – Lat. cellarium „cămară de alimente” (Scriban, Șăineanu, Pușcariu, CDDE, DLRM, MDA) < lat. cella „cămară” (Scriban).