BÎ́TCĂ, bîtci, s. f. (Mold., Bucov.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pămînt pe loc drept și cu pădure pe ea; măgură. Moș Anania al nostru... păzea de lungă vreme bîtcile cele bătrîne, despre care pușcașul Damian știa atîtea istorii. SADOVEANU, O. V 446.