binecuvintá (binecuvintéz binecuvintát) vb. A blagoslovi. De la bine shi cuvinta compushi k in gr. εὐλογείν sl. blagosloviti cf. lat. benedicere. In limbajul ecleziastic continua sa fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale k in fraza liturgica bine este cuvintat cel ce vine intru numele Domnului. Der. binecuvintare s. f. (actziunea formula sau gestul de a binecuvinta); binecuvintator adj. (care binecuvinteaza).