barc sn vz bărc

barc s.n. (mar.) Corabie cu mai multe catarge, cu velatură pătrată, al cărei ultim catarg are vele trapezoidale. • pl. -uri. /<fr. barque, it. barco.

BARC s.n. (Mar.) Velier cu trei arbori și velatură pătrată, în afară de artimon, care poartă vele aurice. [Pl. -uri. / < engl., fr. barque, it. barco, germ. Barca].

BARC s. n. velier cu trei arbori și velatură pătrată, în afară de artimon, care poartă vele aurice. (<engl., fr. barque, it. barco)

bărc¹ sn [At: PONTBRIANT, D. / V: berc, barc / Pl: ~uri / E: mg berek] (Mgm; rar) 1 Tufiș. 2 Dumbravă. 3 Pădurice. 4 Lăstar. 5 Rediu. 6 Huciu. 7 Hugeag. 8 Pământ lunecos și moale. 9 Lac.

bărc² a vz berc²

bârc sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Trs) Crestătură făcută pe bățul cu care măsoară ciobanii nivelul laptelui. 2 Lemn mic, scobit, de prins albine.

berc³, bearcă [At: DAMÉ, T. 29 / V: berg / Pl: ~rci, berce / E: nct] 1 a (D. animale) Cu coada scurtă. 2 a ( Spc; d. bou și vacă) Cu coada fără șfichi. 3 a (D. animale) Fără coadă Cf ciumpav, ciopârtac, retezat. 4 af (D. căciuli) Fără vârf. 5 af (D. căciuli) Teșit. 6 af (D. cămăși) Scurt.

berc² sn vz bărc

berc¹ sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: mg berek] (Reg) 1 Dumbravă. 2 Pădurice.

berc⁴ sm [At: MARIAN, D. 216 / Pl: ~rci / E: nct] (Atm; Trs; Buc; sîs bercii nasului) Parte cărnoasă dintre nări Si: (pop) punticica nasului.

bărc V. berc 1.

1) berc și bărc n., pl. urĭ (ung. berek). Trans. Vc. Zăvoi.

bîrc n., pl. urĭ. Olt. O măsură cĭobănească maĭ mică decît ocaŭa. Trans. Crestătură pe răboj.

barc s. n., pl. bárcuri

barc s. n., pl. bárcuri

bîrc (-curi), s. n. – (Trans.) Dungă, crestătură (mai ales pe bățul cu care se măsoară laptele turnat). – Var. (Mold., Bucov., Basar.), vÎrcă, s. f. (linie, dungă). Rus. birka „semn”. Etimonul a fost semnalat de Bogrea, Dacor., IV, 792, dar numai pentru bîrc. Vîrcă, în mod normal considerat cuvînt separat, este pus în legătură de Scriban cu bg. vŭrva „sfoară”.

barc, s.n. – v. bărc („desiș”).

bărc (berc), bắrcuri (bércuri), s.n. (reg.) tufiș, dumbravă, rediu, huceag.

bărc, bărcuri, (berc, barc), s.n. – (reg.) 1. Smârc, desiș, tufiș. 2. Pădurice. 3. Luncă plină cu bălți, mlaștini și ape curgătoare. 4. Teren umed. ♦ (top.) Barc, pădure, tufișuri în Vima Mare (Vișovan, 2008: 19). – Din magh. berek „pădurice pe malul unei ape” (Scriban, MDA).

bărc, -uri, (berc), s.n. – Smârc, desiș, tufiș; pădurice. – Din magh. berek „pădurice pe malul unei ape”.

BĂRC sau berc subst. ard. (dumbravă) și BĂRCĂ (= bîrcă, oaie creață). 1. Bărcă pren. (Pom; P¹¹ f° 27; Aș Br 6, 20); – fam. și s. (Has). 2. Bărcu vatah (Isp I², II¹); -ța t; -ță mold. (Sd V 69); Valea Bărchii t. 3. Bărce log. (16 B VI 58); -a olt., 1620 (Sd VI 464; Isp III¹; Ard). 4. Bărco, St., ard. (Sd X); Bărcoi, Iovan (17 B I 144). Bărciu (Ard I). V. și BERC. G. 6. Bărcilă mold. (Sd XXII 283); – fam. act. (Jiul ard). 7. Bărcuș, D-tru (Mag Br). 8. + suf. -an, Bărcan, v. acesta sau < tc. Barkan.