apofíză sf [At: DA / Pl: ~ze / E: fr apophyse, lat apophysis] 1 (Atm) Parte proeminentă a unui os. 2 Partea superioară, îngroșată, a solzilor conurilor de la speciile de pin.

APOFÍZĂ, apofize, s. f. Proeminență pe suprafața unui os; prelungire a unui os. Apofiza omoplatului. Apofisele vertebrelor.

APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Fr. apophyse (lat. lit. apophysis).

APOFÍZĂ s.f. 1. (Anat.) Parte proeminentă a unui os. ♦ (Bot.) Partea terminală, vizibilă, a solzului seminal la corpurile mature. 2. Ramură secundară a unei roci eruptive. 3. Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. [< fr. apophyse, cf. gr. apophysis – excrescență].

APOFÍZĂ s. f. 1. proeminență a unui os. 2. umflătură la baza unei capsule. 3. ramură secundară a unei roci eruptive. 4. mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. (< fr. apophyse, gr. apophysis, excrescență)

APOFÍZĂ ~e f. 1) Proeminență pe suprafața unui os. 2) Ramură a unei roci eruptive. /<fr. apophyse, lat. apophysis

apofiză f. Med. partea răsărită a unui os.

*apofíză f., pl. e (vgr. apóphysis, excrescență, d. apó, de la, și phýo, cresc. V. sinfiză). Anat. Excrescență naturală a unuĭ os: apofiza zigomatică.

apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze

apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze

apofiză, -ze.