înghimp sn [At: ȘINCAI, HR. I, 126/28 / Pl: ~uri / E: drr înghimpa] (Înv) 1 Înțepare. 2 (Fig) Mustrare.

înghímp, a -á v. tr. (d. ghimpe). Împung cu un ghimpe, înțep. Fig. Pișc cu vorba.

înghimpa [At: CORESI, EV. 358/21 I Pzi: înghimp / E: în- + ghimpe] (Pop) 1-2 vtr A (se) înțepa cu un ghimpe sau cu alt obiect ascuțit. 3 vt (Fig) A îmboldi. 4 vt (Fig) A îndemna. 5 vt (Fig) A provoca dureri sufletești. 6 vt (Fig) A ironiza.

ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. A înțepa, a împunge. Își trăsese sumanul peste cap, ca să nu-l înghimpe țînțarii. CAMILAR, TEM. 220. M-o înghimpat cu mustețele. ALECSANDRI, T. I 43. ◊ Fig. Dragostea îl înghimpase urît! SBIERA, P. 157. ◊ Refl. A visat că s-a-nghimpat Și-umblă la picior legat. PANN, P. V. I 103. ♦ A îmboldi. Fetei și lui Ipate au început a le sfîrîi inima unul după altul. Boldul Satanei se vede că-i înghimpase. CREANGĂ, P. 167.

A SE ÎNGHIMPÁ mă înghímp intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (unul cu altul). /în + ghimpe

A ÎNGHIMPÁ înghímp tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului lor) A supune unei senzații de durere fizică, înfigând un obiect ascuțit; a împunge; a înțepa. 2) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau vorbe usturătoare; a înțepa; a împunge; a mușca. /în + ghimpe

ÎNGHIMPA vb. (ȚR) A înțepa. Ea să înghimpă de rug. E 1717, 160^v. Etimologie: pref. în- + ghimp(e) + suf. -a. Vezi și ghimp, ghimpa, ghimpos, înghimpat, înghimpos. Cf. g h i m p a.

înghimpà v. 1. a înțepa; 2. fig. a îmboldi. [V. ghimpe].

înghimp.

înghimpá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înghímpă

înghimpá vb., ind. prez. 1 sg. înghímp, 3 sg. și pl. înghímpă

ÎNGHIMPÁ vb. v. împunge, îndemna, înțepa, stimula.

înghimpa vb. v. ÎMPUNGE. ÎNDEMNA. ÎNȚEPA. STIMULA.

înghímp s.n. (înv.) 1. înghimpare, înghimpătură, împunsătură cu un ghimpe. 2. (fig.) mustrare.