Cuvint inainte la editzia a doua

Editzia de fatza reproduce cu interventzii minime (adaugarea unor situatzii sau a unor exemple, suprimarea sau/shi inlocuirea unor exemple shi, bineintzeles, corectarea greshelilor de tipar) textul editziei intii - aparute in 1990, la Bucureshti, la Editura Academiei Romane -, care s-a bucurat de o buna primire, dovedita de epuizarea rapida shi de recenziile mai mult decit favorabile^[1].

Deshi intre timp Academia Romana a hotarit, in februarie 1993, modificarea unor reguli, referitoare in spetza la scrierea vocalei [i] shi la trei forme ale verbului a fi (sint, sintem, sintetzi), precizez k lucrarea mea nu se aliniaza la modificarile mentzionate. Explicatzia principala a acestui fapt este dezacordul meu - shi al majoritatzii specialishtilor romani shi straini - cu modificarile in cauza, dezacord care l-am exprimat consecvent, in mai multe rinduri, incepind cu articolul Diversiunea a din ziarul „Romania libera”, 1991, nr. 14389 (355), p. 4, shi 14390 (356), p. 4, shi terminind, deocamdata, cu editzia a doua a cartzii Gramatica pentru totzi, Bucureshti, Editura Humanitas, 1997, p. 10. In esentza, argumentele shtiintzifice impotriva adoptarii scrierii cu a in interiorul tuturor cuvintelor sint cele care le formulasem in prima editzie a cartzii de fatza (capitolul al XII-lea, § 3); la ele se adauga unele de natura practica, shi mai ales, altele care privesc atit modul inadmisibil in care s-au luat decizii de normare lingvistica fara a se tzine seama de opozitzia lingvishtilor, cit shi manipularea demagogica a opiniei publice. Pentru cei interesatzi mai indeaproape de aceasta problema recomand, din bogata ei bibliografie, urmatoarele: numarul 4/1992 al revistei „Limba romana” de la Bucureshti, consacrat in intregime ortografiei; Alf Lombard, Despre folosirea literelor a shi i, in aceeashi revista, nr. 10/1992, p. 531-540; volumul colectiv Ortografia limbii romane. Trecut, prezent, viitor, Iashi, 1992; Mioara Avram, Problemele actuale ale ortografiei romaneshti (raport la Congresul al V-lea al Filologilor Romani, Iashi-Chishinau, 6-9 iunie 1994), in nr. 3(15)/1994 al revistei „Limba romina” de la Chishinau (rezumat in Buletinul Societatzii de SHtiintze Filologice din Romania pe anii 1993-1994, Bucureshti, 1994, p. 35-37); Dumitru Irimia, Gramatica limbii romane, Iashi, 1997, p. 9-13. De altfel,cum poate constata orice cititor al tipariturilor din dreapta Prutului, hotarirea academica din 1993 nu a fost general acceptata, numeroase publicatzii periodice shi edituri - nu intimplator, dintre cele mai prestigioase - continuind sa practice ortografia ratzionala, cu i in toate pozitziile (cu exceptziile mentzionate shi in aceasta carte, sub XII 2). In stinga Prutului revenirea la scrierea cu alfabetul latin s-a facut prin adoptarea ortografiei romaneshti oficiale in 1989 shi aceasta este shi acum ortografia in vigoare in Republica Moldova, chiar daca shi aici exista unii care incearca sa tulbure apele.

Cartea de fatza poate fi folosita, in orice caz, shi de cititorii care - din neshtiintza, din conformism, din obligatzie sau din greshita convingere - au acceptat modificarile ortografice din 1993, intrucit, cu exceptzia celor privitoare la modul de scriere a vocalei [i] in interiorul cuvintelor, toate indicatziile care le contzine corespund cu normele romaneshti oficiale pretutindeni.

Pentru k i se recunoshtea utilitatea, cartea mia fost ceruta in ultimii ani shi de alte edituri, care insa, din ratziuni comerciale, ar fi vrut sa o adapteze la reglementarile contrare convingerilor mele. Am dat-o editurii care nu mia cerut un asemenea compromis shi sint incredintzata k prin aceasta nu fac un deserviciu, ci un serviciu culturii natzionale.

Cuvint inainte la editzia intii

Normele ortografice ale limbii romane sint stabilite in lucrari academice cu caracter oficial, sint discutate in diverse alte lucrari, sint aplicate concret in indreptare shi dictzionare normative, sint invatzate in shcoala. Cu toate acestea, existentza greshelilor de scriere, la diferite niveluri, culminind cu textele tiparite, este o realitate recunoscuta. Cauzele pot fi variate: pe de o parte, insuficienta atentzie shi exigentza a celor care predau scrisul, ortografia shi limba romana, in general, insuficienta atentzie a celor care invatza, insuficienta informare shi autoperfectzionare, in timpul shi dupa absolvirea shcolii; pe de alta parte, aceste cauze inseshi se pot explica printro atitudine de neintzelegere a importantzei care o are, pentru cultura natzionala, respectarea normelor unitare de scriere. Ma intreb insa daca multzimea greshelilor de scriere shi neglijarea ortografiei nu se datoreaza shi ideii, prea des repetate shi subliniate, k ortografia noastra este ushoara (chiar foarte ushoara), idee care pare sa reiasa shi din spatziul redus acordat formularii regulilor in lucrarile normative, printro simplificare excesiva a situatziei reale.

Ortografia romaneasca este ushoara numai in raport cu unele limbi care au o ortografie mai grea. Ea nu este ushoara in sine, in mod absolut, ceea ce rezulta shi din literele cu mai multe valori, shi din literele cu valori comune, din neconcordantzele dintre scriere shi pronuntzare la multe cuvinte, din amestecul de principii care se bazeaza shi de criterii luate in considerare, din numeroasele exceptzii de la reguli sau din numeroasele reguli particulare shi chiar individuale, precum shi din inaccesibilitatea unora dintre ele. Ortografia limbii romane este ushoara shi in raport cu ortoepia ei (pronuntzarea ei literara), dar, in masura in care ortografia este predominant fonetica - mai exact, fonematica -, ea preia cea mai mare parte a dificultatzilor ortoepice. De aceea poate k invatzamintul shi actziunile de cultivare a limbii ar trebui sa adopte tactica de a releva laturile dificile ale ortografiei, pentru a face sa fie luata mai in serios, cu atentzia sporita care se da oricarei discipline grele.

Lucrarea de fatza este o demonstratzie in acest sens: o demonstratzie a existentzei unor dificultatzi reale, variate shi complexe, care exclud posibilitatea de realizare a unei expuneri sintetice shi, in acelashi timp, utile. Demonstratzia nu este facuta de dragul demonstratziei. Cartea are scopul practic de a ajuta intzelegerea, insushirea shi aplicarea normelor ortografice actuale ale limbii romane nu prin ocolirea punctelor dificile, ci prin cunoashterea lor.

Ea nu este un tratat complet de ortografie shi nu prezinta nici macar toate dificultatzile ortografiei noastre, ci se limiteaza la principalele dificultatzi constatate in practica scrisului sau semnalate de divershi solicitantzi ai unor lamuriri. Cu toate limitele impuse prin selectarea a numai 30 de dificultatzi - de fapt, mai numeroase prin aspectele fiecareia dintre ele -, lucrarea a capatat proportzii care aparent sint incompatibile cu destinatzia ei „pentru totzi”, dar care vorbesc de la sine despre complexitatea materiei. Pentru a nu falsifica realitatea shi a fi eficienta, descrierea normelor trebuie sa aiba in vedere toate aspectele, mergind pina la semnalarea existentzei unor reguli individuale, care, in mod fatal, nu totdeauna pot fi cuprinse exhaustiv shi pentru care ramine in continuare necesara consultarea unor lucrari cu liste alfabetice.

Majoritatea dificultatzilor retzinute sint prezentate, in insushi titlul capitolelor respective, drept intrebari care exprima ezitarea shi ashteapta raspuns de la tratare, referindu-se la situatzii in care se pune problema alegerii intre doua sau mai multe solutzii teoretic posibile.

Scopul practic al lucrarii shi destinatarii avutzi in vedere - totzi cei care vor sa invetze ortografia in cunoshtintza de cauza - explica absentza discutziilor teoretice shi limitarea la strictul necesar a terminologiei lingvistice shi a notatziei fonetice cu care se opereaza. Termenii folositzi fac parte de obicei din categoria celor invatzatzi in gimnaziu shi prezentzi in dictzionarele explicative curente; in eventualitatea necunoashterii unora dintre ei cititorul poate gasi definitziile necesare in lucrarea Gramatica pentru totzi (Bucureshti, 1986), al carei pandant este cartea de fatza.

O dificultate majora a ortografiei romaneshti este faptul k are reguli, de grade diferite k sfera de aplicare shi k importantza, care se bazeaza pe criterii etimologice. Fundamentala este, in multe situatzii, o distinctzie care cere nu atit cunoshtintze, cit sensibilizarea unui simtz lingvistic innascut, conshtientizarea unei distinctzii obiective care functzioneaza shi in aspectul nescris al limbii, in pronuntzare, intre cuvintele din fondul traditzional, vechi shi popular (moshtenite din latina, preluate din substrat shi imprumuturi slave, maghiare, greceshti shi turceshti), shi neologisme (cuvinte imprumutate in perioada moderna), iar la cele din urma distinctzia intre neologismele adaptate (asimilate, integrate, modificate din punct de vedere formal in spiritul limbii romane) shi cele neadaptate. Componenta neologica a limbii de cultura creeaza dificultatzi specifice in ortografie (adoptarea unor litere in alfabet, folosirea altora cu valori speciale, in combinatzii sau cu semne neobishnuite) shi, mai ales, dilema permanenta a optziunii intre adaptare shi pastrarea unui aspect apropiat de original, care faciliteaza circulatzia internatzionala a unor termeni.

Cartea nu contzine solutzii ortografice shi pareri personale, ci expune, sistematizeaza shi explica normele in vigoare, chiar atunci cind unele amanunte ale acestora nu corespund preferintzelor autoarei. Detalierea diverselor reguli shi a aspectelor care le ia aplicarea lor serveshte indirect shi la analiza critica a unor inconsecventze in vederea posibilei imbunatatziri viitoare a regulilor, dar nu acesta a fost scopul cartzii.

Intre numeroasele lucrari de ortografie aparute in ultimii ani, care, shi cind se prezinta drept practice, pun accentul pe latura teoretica sau pe cea de metodologie didactica shi nu o data amesteca expunerea regulilor oficiale cu critici shi opinii personale, lucrarea de fatza are scopul modest de a constitui, in problemele tratate, un ghid in lumina normelor oficiale pentru cititorii care nu se multzumesc cu aflarea rapida a unei solutzii concrete in Indreptarul ortografic, ortoepic shi de punctuatzie (editzia a IV-a) shi in Dictzionarul ortografic, ortoepic shi morfologic al limbii romane, ci vor sai cunoasca justificarea shi incadrarea intro regula sau intrun ansamblu de reguli.

Abaterile inregistrate shi discutate in scop corectiv reprezinta, intrun fel, ratziunea de alcatuire a cartzii. Deshi o ortografie trebuie respectata in toate elementele ei, abaterile nu au acelashi grad de gravitate. Impotriva parerii celor care cred k reashezarea periodica a normelor este cauza principala a greshelilor curente, cele mai multe shi cele mai grave dintre ele se refera la norme ortografice vechi de peste o suta de ani. Deosebirile in ce priveshte gravitatea greshelilor sint nu numai de ordin pur lingvistic, ci shi social shi functzional: incalcarea normelor este totdeauna mai grava la oamenii cu pretentzii de cultura shi indeosebi in textele cu circulatzie larga (prin tipar, televiziune etc.). Felul de a scrie este o carte de vizita care poate onora sau compromite.

Autoarea nu-shi face iluzia k lucrarea de fatza va contribui la disparitzia greshelilor, dar spera k lectura ei sa le reduca numarul, fie shi numai prin receptarea recomandarii de a nu folosi cuvinte noi cu scrierea neverificata in prealabil.

Note