ANTE- Element de compunere însemnând „înainte”, „în față”, „anterior”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. – Din lat. ante.

ante- [At: DEX² / E: lat ante] Element principal de compunere cu sensul „înainte”, „în față”, „anterior” și care servește la formarea unor substantive, adjective și adverbe.

ANTE- Element de compunere care înseamnă „înainte”, „în față”, „anterior” și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. – Din lat. ante.

ANTE- Element de compuriere însemnînd «înainte», care servește la formarea unor substantive ca: antevorbitor, antebraț etc. sau a unor adjective ca: antebelic etc.

ANTE- Element de compunere însemnând „înainte” și servind la formarea unor substantive și a unor adjective. – Lat. lit. ante.

ANTE- Element prim de compunere savantă, însemnând „înainte”. [< lat. ante].

ANTE- pref. „anterior” (spațial și temporal). (< fr. anté-, cf. lat. ante)

*ánte- (une-orĭ și ánti-), prefix lat. care înseamnă „înainte”, ca’n: ante-meridian, anti-cipat ș. a. V. post- și pre 2.

antă af [At: DEX² / Pl: ~te / E: fr ante] Element de construcție decorativ și de întărire situat la colțurile unui edificiu.

ÁNTĂ s.f. (Arhit.) Pilastru pătrat care prelungește zidurile laterale ale unui edificiu. [< fr. ante].

ÁNTĂ s. f. pilastru pătrat care prelungește zidurile laterale ale unui edificiu. (< fr. ante)

+ex ante (lat.) loc. adj., loc. adv. (control ~, a aborda ~)

ántă s. f., g.-d. art. ántei; pl. ánte

ánte merídiem (lat.) (-di-em) loc. adv.; abr. a.m.

ántă s. f., pl. ánte

ante merídiem loc. adv. (sil. -di-em); abr. a.m.

ante- – Pref. neol., din lat. ante; intră în compunerea anumitor cuvinte în care traduce fr. avant-: antebraț, s. n.; antegardă, s. f. (înv., avangardă), astăzi înlocuit prin avantgardă; antetren, s. n. Cf. anti-.