Cuvântul zilei, 16 septembrie 2015
blues (cuv. amer. [blu:z]), cântec popular caracteristic folclorului negrilor americani, inițial executat vocal, apoi și instrumental, folosind „blue notes” și determinând o stare emoțională specifică, un climat nostalgic denumit „bluesy” (expresia „to have the blues” – a avea idei negre – indică o stare sufletească de tristețe și disperare). Împreună cu ragtime* și negro spirituals* a constituit materialul de bază folosit de muzicienii de jazz din S Statelor Unite. B. a influențat în cea mai mare măsură jazzul*, jazzmen-ii tuturor timpurilor acordându-i o importanță primordială. Forma muzicală a b. clasic este aceea a unei teme de 12 măsuri* constituite din 3 secvențe (II, 2) de 4 măsuri de tipul AAB, bazate armonic pe acordurile* fundamentale de T, Sd și D. Trama armonică simplă a b. clasic intervine foarte frecvent în repertoriul jazzului tuturor epocilor, find preponderentă în muzica de dans „Rhythm and Blues”. B. se cântă în diferite tempo(2)-uri, nu numai în tempo lent, cum, în mod eronat, se considera adesea. Uneori termenul b. este atribuit și unor piese care nu corespund structurii b. clasic dar care au climatul specific acestuia. B. rural (engl. country [’kantri] sau folk b., „b. primitiv”), gen al muzicii folcl. a negrilor din America, una din formele primitive care au generat b. și jazzul în general. B. urban (engl. city [siti] b.), varietate urbană a b. B. modern, varietate a b., care păstrează structura de 12 măsuri a b. clasic dar folosește armonii mult mai evoluate și, uneori, măsuri diferite de 4/4. Liniile melodice ale b. modern al epocii „bop” sunt complicate, colțuroase și conțin elemente neprevăzute (v. scat). În planul interpretării vocale, b. modern a fost bine reprezentat de Dinah Washington.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 16 septembrie în alți ani:
2026: spectru
Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon (ONU)2025: hipomobil
În 1908 a fost creată compania americană de automobile General Motors. Fondatorul GM, William C. Durant, a început afacerile ca producător de căruțe trase în cai.2024: hobbyist
În 1954 s-a născut americanul Ashrita Furman care deține recordul pentru cel mai mare număr de recorduri obținute de o singură persoană: a realizat peste 350 de recorduri oficiale atestate de Guinness Book din 1979 și în prezent deține 174. A doborât recorduri în peste 30 de țări.2022: furiș
În 1914 s-a născut Allen Funt, prezentator de televiziune american, cunoscut mai ales pentru că a creat prima emisiune de comedie de tip „camera ascunsă”.2021: jipan
În 1983 Arnold Schwarzenegger, de origine austriacă, după ce a petrecut mai mult de 15 ani în Statele-Unite, a obținut oficial naționalitatea americană. Și-a câștigat faima ca actor la Hollywood în filme de acțiune. A fost și campion mondial de culturism, perioadă în care era supranumit „stejarul austriac”.